Organizația Salvati Copiii, în parteneriat cu NEPI Rockcastle, are plăcerea de a anunța organizarea unui eveniment deosebit dedicat părinților de adolescenți “Cum să îi ghidăm pe adolescenți să își construiască și protejeze identitatea în mediul online?”
Evenimentul va avea loc vineri, 13 septembrie, în intervalul 11:00 – 12.30, în Shopping City, Cineplexx, fiind conceput astfel încât să ofere un spațiu de dialog și învățare pentru părinți în contextul provocărilor aduse de mediul online.
Tema dezbaterii se va concentra pe concepul de identitate online. Aceasta se referă la modul în care o persoană este percepută și reprezentată pe internet și include informațiile personale pe care le împărtășesc oamenii pe rețelele sociale, forumuri, site-uri web, platforme de blogging și alte medii online. Aspecte precum numele, fotografiile, informațiile de contact, interesele, activitățile și opinii fac parte din aceasta. Identitatea online poate fi diferită de identitatea offline și este influențată de factori precum gestionarea profilurilor online, interacțiunile cu alte persoane și reputația online.
Alături de psihologi de la Organizația Salvați Copiii, Robert Diaconeasa (Jurnalist, Antreprenor de fapte bune), Butka Gergo (Manager la „Centrul Cultural G.M. Zamfirescu”), și specialiști în securitate online vor aborda tema identității în mediul online și interacțiunea copiilor cu internetul. Discuțiile vor viza modul în care adolescenții își formează identitatea online, pericolele la care sunt expuși în acest mediu și strategii prin care părinții pot să-i sprijine pentru a naviga în siguranță pe internet.
Această întâlnire vine în întâmpinarea nevoilor părinților de a înțelege mai bine lumea digitală în care copiii lor petrec o parte semnificativă din timp. În era digitală, este esențial ca părinții să fie bine informați și pregătiți pentru a ghida pașii adolescenților într-un mediu online din ce în ce mai complex și provocator. În acest context, securitatea și confidențialitatea datelor personale sunt de o importanță crucială, având în vedere creșterea preocupărilor legate de protecția datelor și gestionarea informațiilor personale pe internet.
Invitații speciali vor împărtăși din experiența lor, vor oferi sfaturi practice despre cum pot fi prevenite situațiile neplăcute pe internet.
Vă așteptăm cu drag la acest eveniment , unde veți avea ocazia să aflați mai multe despre cum puteți susține dezvoltarea sănătoasă a copiilor într-o lume digitală. Participarea este gratuită și deschisă tuturor celor interesați și va fi o experiență educativă valoroasă pentru toți părinții.
Vă invităm să participați la acest eveniment iși să vă înscrieți în prealabil pe platforma de înscriere: https://app.ality.ro/public/oradenetrosatumare !