Concursul național privind protecția datelor personale pe Internet

 

Despre concurs

Concursul național privind protecția datelor personale pe Internet este organizat de Organizația Salvați Copiii în cadrul programului european Ora de Net. Scopul concursului este de a promova siguranța pe Internet, cu referire la protecția datelor personale, distribuirea responsabilă și conținutului online și conștientizarea riscurilor asociate distribuirii acestuia. În același timp, concursul are la bază prevederile Regulamentului privind Serviciile Digitale (DSA – Digital Services Act), care subliniază importanța protejării copiilor și adolescenților în mediul online. Activitățile propuse urmăresc creșterea nivelului de informare cu privire la măsurile de siguranță online, prevenirea expunerii la conținut dăunător, protejarea datelor personale și promovarea unui comportament responsabil și sigur pe platformele digitale, în conformitate cu noile standarde europene. Elevii sunt invitați să creeze un material original – desen, artă digitală sau videoclip – care să transmită mesajul campaniei și să evidențieze importanța protejării vieții private.

Concursul este deschis elevilor din:

  • Preșcolar
  • Primar (clasele I–IV)
  • Gimnaziu (clasele V–VIII)
  • Liceu (clasele IX–XII)

Participarea este individuală sau în echipe de maximum 3 preșcolari/elevi, cu sau fără profesor coordonator.

Participanții trebuie să realizeze un material, în format:

  • Artă grafică: desen în creion, colorat, ilustrații, colaje etc. Format acceptat: .jpeg, .pdf
  • Artă digitală (desen digital / compoziție fotografică). Format acceptat: .jpeg, .pdf
  • Material video (max. 1 minut). Formate acceptate: mp4, .mov, .mpeg

Calendarul activităților

  • 8 decembrie – 15 ianuarie – Perioada de înscriere
  • 15 ianuarie – 20 ianuarie – Jurizarea proiectelor
  • 21 ianuarie – Anunțarea câștigătorilor
  • 10 februarie – Premierea câștigătorilor

Certificare & premiere

  • Elevii participanți și profesorii coordonatori care trimit materiale valide pot solicita adeverințe prin platforma VoluntApp (www.voluntapp.ro).
  • Completați datele din formular exact ca în cartea de identitate (nume complet, diacritice etc.).
  • Premierea echipelor câștigătoare va avea loc în luna februarie, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Siguranței pe Internet, în București.
  • Premiile vor fi oferite în cadrul evenimentului, ca recunoaștere a implicării elevilor și cadrelor didactice.

Resurse utile – programul Ora de Net

Pentru a ajuta elevii în înțelegerea temei, vă punem la dispoziție materialele educaționale ale programului Ora de Net: Inițiativa educațională „Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe” – Ora de net. 

Pentru informații suplimentare, ne puteți scrie la adresa contact@oradenet.ro.

Mulțumim tuturor elevilor și profesorilor coordonatori care au ales să se implice, să creeze și să transmită mesaje despre siguranța online în cadrul Concursului național privind protecția datelor personale pe Internet. Felicitări câștigătorilor pentru originalitate și pentru contribuția lor la construirea unui Internet mai sigur pentru toți!

Nivelul de învățământ preșcolar
Locul I
Titlul materialului: Secret pe Net
Instituție de învățământ: Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” Buzău
Județ: Buzău

Locul II
Titlul materialului: Învățăm să fim în siguranță pe Internet
Instituție de învățământ: Școala Gimnazială nr. 1 Curățele
Județ: Bihor

Locul III
Titlul materialului: Dacă locul ei nu e în ramă, nu trimite poza mai departe
Instituție de învățământ: Grădinița cu program prelungit Amicii
Județ: Călărași

Nivelul de învățământ primar
Locul I
Titlul materialului: Fii în siguranță online
Instituție de învățământ: Școala Gimnazială „Cpt. Av. Constantin M. Cantacuzino” Jilavele
Județ: Ialomița

Locul II
Titlul materialului: Concursul național privind protecția datelor personale pe Internet
Instituție de învățământ: Școala Profesională Berzovia
Județ: Caraș-Severin

Locul III
Titlul materialului: Gândește și apoi postează!
Instituție de învățământ: Palatul Copiilor Bistrița
Județ: Bistrița-Năsăud

Nivelul de învățământ gimnazial
Locul I
Titlul materialului: Ghid practic: Protejează-ți identitatea online
Instituție de învățământ: Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Târgu Mureș
Județ: Mureș

Locul II
Titlul materialului: Sail and protect!
Instituție de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 3 Voluntari
Județ: Ilfov

Locul III
Titlul materialului: Click cu grijă!
Instituție de învățământ: Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci
Județ: Galați

Nivelul de învățământ liceal

Locul I
Titlul materialului: Identitatea digitală
Instituție de învățământ: Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești
Județ: Prahova

Locul II
Titlul materialului: Siguranța pe Internet
Instituție de învățământ: Colegiul Național Pedagogic Constantin Cantacuzino
Județ: Dâmbovița

Locul III
Titlul materialului: Dincolo de ecran
Instituție de învățământ: Seminarul Teologic Ortodox “Chesarie Episcopul” Buzău
Județ: Buzău


Perioada de înscriere la concurs s-a încheiat!

Vă mulțumim pentru participare!