Copiii au nevoie de adulţi pentru a li se proteja drepturile pe Internet. Legile se aplică şi pe Internet şi administratorii site-urilor sunt responsabili pentru conţinutul acestora. Citiţi mai multe despre următoarele subiecte:

 Hărţuirea online

  Copiii şi marketingul pe Internet

Informaţiile personale şi pozele copiilor pe Internet

Hărţuirea online


Internetul oferă noi posibilităţi de hărţuire. Oamenii pot posta zvonuri, poze sau alte informaţii personale pe Internet sau pot trimite mesaje răuvoitoare - anonime sau sub numele altei persoane. Mesajele SMS şi apelurile video deschid noi oportunităţi de distracţie, dar în acelaşi timp de exploatare. Hărţuirea la şcoală se limitează la orele de şcoală, dar prin Internet hărţuitorul poate găsi victima la orice oră. Ei au o serie mai mare de oameni pe care-i pot hărţui online. În cazul în care copilului dvs. îi place să stea pe chat, ar trebui să discutaţi din timp cu el/ea despre aceste riscuri, oferindu-i sfaturi despre ce ar trebui să facă dacă este hărţuit.

Acest lucru este important pentru că:

- Hărţuirea online are loc de obicei în absenţa adulţilor.
- Copiii cred că spunând părinţilor vor înrăutăţi situaţia.
- Anonimatul şi riscul scăzut de a fi prinşi îi determină pe oameni să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face (de exemplu, să spună lucruri pe care nu le-ar spune unei persoane în faţă).
- Hărţuirea online este uşor de realizat din punct de vedere tehnic. Trimiterea unui mesaj răuvoitor sau postarea de texte răuvoitoare către un auditoriu larg necesită doar câteva click-uri de mouse.

Sfat


Chiar dacă copilul dvs. nu a fost victima hărţuirilor pe Internet, vă recomandăm să discutaţi următoarele lucruri cu el/ea:

- Nu distribuiţi datele de contact sau chestiuni personale, cum ar fi poze, fără să vă reflectaţi atent la impactul acestei acţiuni. Prieteniile online se pot termina, iar când se întâmplă acest lucru datele voastre personale pot fi trimise către persoane nepotrivite.
- Fiecare persoană are dreptul de a fi tratată cu respect pe Internet.
- Puteţi închide ferestrele de chat, e-mailul sau computerul în orice moment doriţi.
- Copiii ar trebui să poată vorbi cu părinţii despre experienţele lor negative.

Ţineţi minte!


Internetul este supus aceloraşi reguli şi legi ca şi viaţa reală. Defăimarea sau insultarea cuiva online este un lucru rău. Ea poate fi considerată defăimare şi poate fi pedepsită sau se pot cere daune. Poate fi dificil să anulaţi ceva ce a necesitat doar câteva click-uri de mouse şi copiii pot să nu conştientizeze gravitatea situaţiei în care pot ajunge.

Ţineţi minte – utilizatorii anonimi pot fi descoperiţi de cele mai multe ori. Totuşi, poliţia nu va acţiona decât dacă are motive să considere că se petrece un fapt ilegal.

În cazul în care copilul dvs. primeşte mesaje răuvoitoare prin e-mail sau SMS:

- Spuneţi-i copilului că nu este obligat să deschidă astfel de mesaje sau orice mesaje de la străini.
- Nu ar trebui să răspundeţi la astfel de mesaje. Ar trebui să salvaţi aceste mesaje pentru cazul în care altă persoană va trebui să rezolve această situaţie.
- Dacă aflaţi că expeditorul este din aceeaşi şcoală cu copilul dvs., anunţaţi şcoala.
- Dacă hărţuirea continuă, schimbaţi adresa de e-mail sau numărul de telefon al copilului.

De asemenea ţineţi minte:

- Puteţi salva mesajele răuvoitoare pentru acţiuni viitoare.
- De asemenea puteţi ajusta setările programului de e-mail astfel încât să direcţioneze mesajele de la un anumit expeditor într-un director separat. În acest fel copilul dvs. nu e nevoit să le mai citească.
- Dacă cunoaşteţi adresa de e-mail a expeditorului, puteţi trimite o copie a mesajului către furnizorul de Internet şi să îi cereţi să şteargă adresa de e-mail în chestiune.
- Dacă nu cunoaşteţi adresa expeditorului, cereţi ajutorul furnizorului de Internet.

Dacă găsiţi texte sau poze răuvoitoare despre copilul dvs. pe Internet:

- Salvaţi paginile pe care găsiţi aceste materiale pentru acţiuni viitoare.
- Dacă din site-ul sau adresa lui se poate identifica furnizorul, contactaţi-l. Furnizorul serviciului poate şterge acest text şi este posibil să descopere autorul.
- De asemenea, puteţi solicita operatorului de Internet să contacteze administratorul site-ului respectiv şi să ceară ştergerea materialului respectiv.
- Dacă hărţuirea are o formă mai gravă şi constituie o ilegalitate, contactaţi poliţia.

Copiii şi marketingul pe Internet

Internetul oferă celor ce fac publicitatea o metodă eficientă de a ajunge la copii şi tineri şi multora dintre produsele pe care le admiră copiii li se face reclamă pe Internet.

Este frecvent marketingul având drept public ţintă copiii

Marketingul care are ca grup ţintă copiii şi tinerii este creat şi reglementat prin metode mai stricte decât în cazul adulţilor pentru că minorii sunt mai sensibili la impactul marketingului. În România reglementările privind publicitatea pe Internet sunt conţinute în Legea 365/2002 privind Comerţul Electronic. Puteţi afla mai multe informaţii pe site-ul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Consumatorului ANPC JUNIOR sau pe pagina Norme Europene Privind Publicitatea Înșelatoare.

- Reclamele trebuie să fie recunoscute imediat ca reclame. Se interzice publicitatea înşelătoare sau subliminală.
- Se interzice publicitatea care prejudiciază respectul pentru demnitatea umană şi morala publică, inclusiv a copiilor.
- Divertismentul, cum ar fi jocurile, nu trebuie să fie întrerupte de sau să conţină legături către reclame.


Ce puteţi face:
- Folosiţi Internetul împreună cu copiii dvs. şi învăţaţi-i să identifice marketingul şi scopurile sale.
- Informaţi Protecţia Consumatorului sau furnizorul de Internet despre orice acţiune de marketing necorespunzător.

Protejaţi-vă copiii împotriva marketingului direct!


Marketingul direct prin e-mail sau SMS este permis numai cu acceptul în avans al persoanei vizate. Dacă copilul dvs. oferă informaţii personale când ia parte la un concurs pe Internet, de exemplu, este posibil să-şi dea acceptul pentru marketing direct, fără să fie conştient de acest lucru.

Servicii cu taxă şi cumpărături online de către copii

Orice cumpărături online pe Internet sau la telefon trebuie făcute sau aprobate de un adult.

Sfaturi:
- Stabiliţi nişte reguli de comun acord despre cumpărăturile online cu copilul dvs.
- Discutaţi cu operatorul dvs. să stabiliţi limite de consum la telefon sau SMS sau limite de cost pe mobilul copilului.
- Informaţi furnizorul de Internet sau administratorul site-ului despre conţinutul necorespunzător al site-ului sau anunţaţi www.rnc.ro.
- Creaţi o adresă de e-mail la care să aibă acces întreaga familie pentru dvs. şi copii pe care aceştia să o folosească dacă doresc să facă cumpărături online.

Informaţiile personale şi pozele copiilor pe Internet


În familia noastră am stabilit ca unul dintre părinţi să verifice întotdeauna cât este de încredere serviciul de Internet înainte să furnizeze copiii orice informaţii pe site-ul respectiv. De obicei nu este necesar să se completeze toate informaţiile, deci sfătuiţi-vă copiii să completeze doar datele obligatorii.


Pe multe site-uri utilizatorii sunt rugaţi să se înregistreze sau să îşi furnizeze datele personale pentru a primi premii cum ar fi acces la serviciul respectiv, participarea la loterii, produse gratis sau posibilitatea de a lua parte la un grup de discuţii. Partenerii comerciali vor colecta aceste informaţii de contact ale copiilor şi tinerilor în scopuri de marketing, dar sunt obligaţi prin lege să obţină acordul utilizatorului înainte de punerea în practică a oricărei acţiuni de marketing.

Totuşi, este posibil ca administratorii site-ului să nu păstreze confidenţialitatea datelor personale, chiar dacă sunt protejate prin lege. Învăţaţi-vă copiii să aibă grijă cui furnizează date personale!

Sfaturi:


Stabiliţi o abordare cu copilul dvs.
Este de ajutor să stabiliţi cu copilul dvs. nişte reguli de bază referitoare la furnizarea datelor personale pe Internet. Dacă îi daţi acestuia permisiunea să ofere aceste informaţii, ar trebui să cunoaşteţi dacă site-urile respective sunt de încredere.

Verificaţi politica de confidenţialitate
Vă sfătuim să verificaţi dacă serviciul pe care îl utilizaţi are o politică de confidenţialitate corespunzătoare, care ar trebui să explice cum vor fi folosite informaţiile, pe ce perioadă de timp şi în ce scopuri.

Oferiţi numai informaţiile obligatorii
De obicei este nevoie să introduceţi doar câteva informaţii obligatorii. Iar când vă înregistraţi pentru un serviciu nou, de obicei furnizorul serviciului vă întreabă dacă doriţi să vă înscrieţi pentru a primi informaţii de tip marketing direct. Puteţi alege „Nu” de la început, dar dacă v-aţi dat permisiunea din greşeală, puteţi contacta furnizorul serviciului pentru anulare. Este recomandat să creaţi o adresă de e-mail la care să aibă acces întreaga familie pentru dvs şi copii, pe care aceştia să o folosească dacă doresc să ofere informaţii personale online.

Nu salvaţi date personale în navigator
Nu este recomandat să vă salvaţi datele personale sau parolele în navigatorul de Internet sau în alte programe ce sunt conectate la Internet.

Postarea pozelor şi a datelor personale ale copiilor


Postarea pozelor făcute cu camera unui telefon sau cu o cameră digitală pe Internet se poate face simplu şi repede. Dacă postaţi o poză pe Internet, este foarte greu să preveniţi distribuirea ei, modificarea sau utilizarea în diferite contexte. Copii ale pozelor pot ajunge în mai multe locaţii şi va fi dificil să le ştergeţi pe toate. Gândiţi-vă de două ori înainte de a posta date personale în legătură cu pozele dvs.

Postarea pozelor sau a datelor personale ale unei persoane pe site-ul unei şcoli de exemplu reprezintă dezvăluirea datelor personale şi necesită întotdeauna solicitarea permisiunii persoanei în cauză. Oricine îşi dezvăluie datele sale personale are de asemenea dreptul de a verifica aceste informaţii şi de a le corecta dacă este necesar. Copiilor ar trebui să li se atragă atenţia asupra publicării datelor personale pe site-urile proprii sau pe jurnalele online (bloguri).

Informaţii suplimentare
Utilizarea datelor personale face obiectul:
– Legilor de protecţie a datelor
– Reglementărilor privitoare la confidenţialitate şi comunicaţii electronice
– Organismelor de înregistrare şi protecţie a informaţiilor.

Ţineţi minte!
Nu este nevoie să furnizaţi datele personale, cu excepţia cazurilor în care ştiţi cine le solicită şi în ce scopuri vor fi folosite.